Copiii sub 12 ani nu vor mai avea dreptul să lovească mingea cu capul la antrenamente, au decis federaţiile de fotbal din Anglia, Irlanda de Nord şi Scoţia, potrivit unui comunicat emis de forurile fotbalistice, citat de Mediafax.
Măsura vine după ce un studiu al Universităţii din Glasgow, din octombrie 2019, a indicat că foştii fotbalişti profesionişti sunt de 3,5 ori mai predispuşi la deces sau la afecţiuni ale creierului decât persoanele obişnuite.
Restricţia intră în vigoare doar în cazul antrenamentelor. La meciurile oficiale, copiii vor avea posibilitatea să lovească mingea cu capul.
Deși studiul nu a demonstrat că există o legătură clară între loviturile cu capul și creşterea afecţiunilor neurodegenerative în rândul fotbaliştilor, cele trei federaţii au decis să ia această măsură pentru „a diminua orice risc potenţial”.
FRF a publicat clasamentul academiilor de fotbal pentru copii și juniori din România. Șase echipe din Liga I nu sunt în grafic pentru obținerea licenței în sezonul 2021/2022
„Sunt întrebări legate de vârsta limită, dar, conform speculaţiilor, ar fi de 12 ani. Asta ar însemna că un copil de 13 poate lovi mingea cu capul fără riscuri. Cum se poate şti acest lucru?”, a reacţionat într-un comunicat Peter McCabe, preşedintele asociaţiei Headway de luptă împotriva maladiilor neurodegenerative.
În comunicatul emis de forurile fotbalistice se mai menţionează că vor fi luate măsuri graduale şi în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER